TERMENI SI CONDIȚII

ATENȚIONARE:

VĂ RUGĂM SĂ CITIȚI PREZENTUL DOCUMENT INTEGRAL

deoarece el prezintă condițiile privind accesarea si utilizarea aplicației AMIABI. Totodată, acest document cuprinde și Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal, respectiv politica noastră de confidențialitate.

Acceptarea necondiționată și expresă a acestui document permite accesul la serviciile noastre, în lipsa acordului dvs. utilizarea aplicației și accesul la serviciile oferite nefiind posibilă în lipsa unui contract încheiat între noi.

 

  1. Introducere
    1.   Termenii și condițiile de utilizare a aplicației AMIABI reglementează modul de funcționare a aplicației, precum și condițiile în care Clientul/Utilizatorul aplicației poate crea un cont, accesa informațiile și dispune de acestea.
    2.   Prin accesarea, navigarea și/sau utilizarea acestei aplicații, vă asumați faptul că ați citit, ați înțeles și sunteți de acord să respectați Termenii și condițiile de utilizare a aplicației AMIABI. Dacă nu sunteți de acord cu acești termeni, nu veți putea utiliza aplicația AMIABI.
    3.   Utilizatorul are obligația de a analiza cu atenție acești Termeni și condiții de fiecare dată când intenționează să utilizeze aplicația AMIABI, pentru a avea cunoștință despre regulile de utilizare și pentru a se asigura că este în cunoștință de cauză cu Termenii și condițiile care se aplică în momentul accesării.
  2. Definiții

In înțelesul prezentului document, termenii de mai jos au următoarele semnificații:

a)      WE FLOW NOW SRL – proprietarul și operatorul aplicației, respectiv o societate cu sediul in Frumusani, Calarasi, Str. Bisericii nr.162, CUI 42922640, având următoarele date de contact:

  1. Telefon: (+40) 726110027
  2. Email: suport@amiabi.ro

b)     AIDA - bază de date națională care conține informații transmise in mod obligatoriu despre asigurările RCA obligatorii încheiate în România de către Asiguratorii RCA.

c)      AMIABI - o aplicație informatică dezvoltată și administrată de WE FLOW NOW, care oferă diferite servicii, inclusiv un serviciu de constatare amiabilă de accident in mod electronic pentru utilizatorii săi și/sau reprezentare în fața autorităților/ Asigurătorilor RCA și service-urilor, potrivit opțiunii Clientului; pe măsură ce alte servicii devin funcționale prezentul document va fi actualizat pentru a reflecta utilizarea acestora. AMIABi mai este denumit in contract si ca „Platforma”.

d)     Asigurator RCA - o persoană juridică autorizată să ofere servicii de asigurare de tip RCA pe teritoriul României.

e)      Asiguratul RCA - proprietarul sau utilizatorul unui vehicul sau al unui tramvai, a cărui responsabilitate civilă delictuală este preluată contractual de un asigurator RCA în baza contractului RCA valabil pentru prejudiciile produse terțelor persoane din accidente de vehicule/tramvaie și înscris în polița de asigurare.

f)       Autentificarea în aplicație - procesul de verificare a identității digitale a unei persoane care s-a înregistrat anterior în aplicația AMIABI și dorește să acceseze aplicația utilizând credențialele stabilite la înregistrarea în aplicație, de tip nume de utilizator și parolă.

g)     Constatare amiabilă de accident - document care conține informații cu privire la un accident, folosit pentru soluționarea dosarelor de daună.

h)     Client - persoana care dorește să se înroleze în aplicația AMIABI, prin acceptarea expresa a prezentului document.

i)       Dosar de daună – dosarul/procesul prin care asiguratorul analizează evenimentul și acordă utilizatorului despăgubirea cuvenită.

j)       Eveniment - accidentul de vehicule care a avut ca rezultat producerea unui prejudiciu/unei daune.

k)     Elementele de securitate - caracteristicile personalizate oferite clientului/utilizatorului aplicației de către WE FLOW NOW pentru a identifica, autentifica, semna și securiza datele și instrucțiunile transmise în timpul comunicării electronice. Aceste elemente de securitate pot include:

  1. Verificarea numărului de telefon mobil furnizat de client în timpul înregistrării în aplicație prin trimiterea unui cod prin SMS, și
  2. Verificarea adresei de email furnizate de client în timpul înregistrării în aplicație prin trimiterea unui email de validare a contului la aceeași adresă de email.

l)       Înregistrarea în aplicație - procesul de creare a unui cont de utilizator pe care orice persoană îl poate realiza, astfel încât să poată accesa aplicația AMIABI prin anumite credențiale (nume de utilizator și parolă).

m)   Polita de asigurare RCA - dovada contractului de asigurare RCA (asigurării de răspundere civilă pentru prejudiciile produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și tramvaie).

n)     Prejudiciu/Daună - efectul negativ suferit de persoana prejudiciată prin producerea unui risc acoperit prin contractul RCA.

o)     Procedura de reparatie – procedura prin care Utilizatorul o va urma in vederea repararii masinii si acoperirii prejudiciului suferit.

p)     Utilizatorul RCA - persoana fizică sau juridică căreia proprietarul vehiculului îi acordă dreptul de folosință asupra acestuia, pe o anumită perioadă, în baza unui contract de închiriere, contract de leasing sau alt act încheiat în conformitate cu legea, care este înscris în polița de asigurare.

q)     Serviciul este disponibil prin descărcarea aplicației AMIABI pentru tableta/smartphone din App Store sau Play Store și/sau într-o interfață web. Accesarea serviciului se efectuează pe baza elementelor de securitate furnizate de WE FLOW NOW.

r)       Service auto – operator economic care oferă servicii autorizate de reparații auto;

 

  1. Scop
    1.   Scopul prezentului contract îl reprezintă furnizarea de către WE FLOW NOW a serviciului AMIABI, prin punerea la dispoziție a platformei electronice, la solicitarea Clientului/Utilizatorului aplicației, pentru efectuarea operațiunilor enunțate mai jos, în condițiile convenite între părți și prin raportare la cadrul legal aplicabil.
    2.   WE FLOW NOW pune la dispoziția asiguraților, prin intermediul aplicației AMIABI, următoarele servicii:

a)      încheierea "Constatării amiabile de accident" în format electronic;

b)     alegerea unui service auto care sa preia automobilul pentru reparație;

c)      alte servicii prevăzute în acest document.

3.3.  Serviciul AMIABI permite efectuarea următoarelor operațiuni, exemplificativ și nu limitativ:

a)      Generarea și descărcarea Constatării amiabile de accident;

b)     Notificarea asiguratorilor RCA cu privire la încheierea unei Constatări amiabile de accident;

c)      Vizualizarea constatărilor amiabile de accident încheiate de utilizatorul aplicației;

d)     Identificarea service-urilor auto disponibile pentru efectuarea reparatiilor;

e)      urmarirea dosarului de reparatie în limita informațiilor furnizate de Service și Asigurator.

3.4.  Pentru a accesa serviciul AMIABI și pentru a iniția și autoriza instrucțiuni în oricare dintre operațiunile de mai sus, se utilizează elementele de securitate specifice, comunicate in prezentul contract.

3.5.  WE FLOW NOW acorda acces la AMIABI service-urilor partnere in vederea ofertarii serviciilor de reparatie, atunci cand utilizatorul isi exprima acordul in acest sens.

3.6.  Prin folosirea AMIABI, Utilizatorul va transmite AMIABI o imputernicire in baza careia AMIABI va putea deschide dosarul de daune si va putea efectua demersuri in numele utilizatorului, astfel cum aceste demersuri vor fi agreate de utilizator; pentru evitarea oricărui dubiu, la momentul înregistrării unei daune în aplicație, Utilizatorul va citi și semna electronic, prin intermediul aplicației, un document denumit împuternicire prin care Utilizatorul împuternicește Amiabi în scopul descris anterior.

3.7.  Utilizatorul este informat prin prezentul document că anumiți asigurători solicită emiterea unei împuterniciri autentice (la un notar public), caz în care se obligă să pună la dispoziția AMIABI o astfel de împuternicire; dacă Utilizatorul nu poate sau nu dorește să transmită o astfel de împuternicire autentificată AMIABI, Utilizatorul acceptă în mod expres că AMIABI nu va putea reprezenta Utilizatorul în fața Asiguratorului dar are la dispoziție următoarele opțiuni:

a)      Să transfere procesul privind dosarul de daună unui Service Auto recomandat de AMIABI;

b)     Să preia în nume propriu procesul privind dosarul de daună, ratificând față de asigurator demersurile inițiate de AMIABI;

c)      Să renunțe la folosirea serviciilor AMIABI,

În toate cazurile de mai sus AMIABI nu va avea nicio răspundere față de Utilizator iar Utilizatorul va despăgubi AMIABI pentru orice prejudiciu cauzat.

3.8.  Serviciile de mai sus sunt oferite în mod gratuit Utilizatorilor cu excepția cazurilor în care se prevede altfel în prezentul document.

  1. Serviciile oferite de aplicația Amiabi, modul de functionare si limitarea raspunderii We Flow Now
    1.   Generarea și descărcarea Constatării amiabile de accident
      1.       In vederea încheierii "Constatării amiabile de accident" în format electronic Utilizatorul va transmite We Flow Now datele solicitate, inclusiv dar fără a se limita la date cu privire la automobilele implicate, conducatorii auto, detaliile politelor de asigurare si documentele doveditoare, Buletin / Carte de identitate, permis de conducere, certificat de înmatriculare (talon), asigurare de tip Casco, detalii cu privire la accident (ora, zi, loc, martori, poze mașini, punct inițial de impact, observații, avarii vizibile, etc), raspunderea cu privire la acestea apartinand in totalitate Utilizatorului.
      2.       Utilizatorul declară in mod expres ca a furnizat toate detaliile și documentele necesare notificarii asiguratorilor RCA prin intermediul cadrul aplicației.
      3.       Utilizatorul este singurul răspunzător pentru obținerea acordului celuilalt conducător auto implicat în accident în vederea folosirii AMIABI și a transmiterii datelor sale personale către terți.
      4.       Utilizatorul înțelege și acceptă că în lipsa acordului celuilalt conducător auto, acord exprimat prin semnarea prezentului document ulterior transmiterii catre acesta prin mijloace electronice, Constatarea amiabilă de accident nu poate fi emisă iar serviciile AMIABI sunt indisponibile.
      5.       Utilizatorul își exprimă acordul ca elementele Constatării amiabile de accident să fie transmise către Service-uri partenere în vederea ofertării de către acestea a serviciilor de reparație; acest acord permite accesul Utilizatorului la serviciul denumit bursa de reparații (sau alta denumire indicată expres în cadrul Aplicației), fără ca AMIABI să își asume nicio răspundere cu privire la eventualele oferte sau lipsa acestora din partea Service-urilor.
      6.       Nicio Constatare amiabilă de accident transmisă către Asigurator nu mai poate fi modificată, aceasta producând efecte juridice.
    2.   Deschiderea dosarului de dauna – opțiunile Utilizatorilor
      1.       Opțiunea nr. 1
        1.             Ulterior generării în cadrul aplicației a Constatării amiabile de accident, Utilizatorul va solicita o programare în Service;
        2.             Utilizatorul se va prezenta la Service cu toate documentele necesare iar Dosarul de daună urmează a fi deschis de către acest Service.
      2.       Opțiunea nr. 2
        1.             Ulterior generării în cadrul aplicației a Constatării amiabile de accident, Utilizatorul va solicita o programare în Service;
        2.             Dosarul de daună urmează a fi deschis de către AMIABI, fiind obținut un număr de înregistrare la asigurator în numele Utilizatorului.
        3.             Utilizatorul se va prezenta la Service cu toate documentele necesare iar finalizarea Dosarului de dauna va avea loc în Service, prin intermediul acestuia.
      3.       Opțiunea nr. 3
        1.             Ulterior generării în cadrul aplicației a Constatării amiabile de accident, Utilizatorul va solicita o programare în Service;
        2.             AMIABI va transmite către Service-ul ales toate documentele necesare puse la dispoziție de Utilizator iar Dosarul de daună urmează a fi deschis de către Service.
      4.       Opțiunea nr. 4
        1.             Ulterior generării în cadrul aplicației a Constatării amiabile de accident, Utilizatorul va pune la dispoziția AMIABI toate documentele necesare deschiderii Dosarului de daună, inclusiv Împuternicirea prin care AMIABI urmează să reprezinte Utilizatorul în fața asiguratorului, în forma cerută de asigurator.
        2.             Utilizatorul va solicita o programare în Service și se va prezenta astfel cum reprezentanții Service-ului îi vor solicita.
        3.             AMIABI va transmite către Service-ul ales toate informațiile necesare efectuării reparației.
    3.   Servicii suplimentare AMIABI
      1.             Serviciile suplimentare evidențiate și marcate ca atare de AMIABI reprezintă intermedierea unor servicii puse la dispoziția Utilizatorilor de parteneri, afiliați sau terți fără legătură directă cu AMIABI, caz în care AMIABI acționează fără a-și asuma nicio răspundere cu privire la disponibilitatea și calitatea acestor servicii.
    4.   Notificarea asiguratorilor RCA cu privire la încheierea unei Constatări amiabile de accident;
      1.       La solicitarea expresă a utilizatorului, exprimată fie prin intermediul inderfeței dedicate, fie prin contactare directă a AMIABI, atunci când interfața nu este disponibilă, notificarea asiguratorilor RCA se poate realiza de AMIABI dar numai in baza imputernicirii generate de catre aplicatia AMIABI, Utilizatorul dându-si expres acordul sa imputerniceasca persoana desemnata de We Flow Now sa indeplineasca demersurile in numele sau; alternativ, această împuternicire poate fi transmisă AMIABI prin orice alte mijloace de comunicare, astfel cum acestea vor fi transmise către Utilizator.
      2.       Utilizatorul va fi raspunzator fata de persoana desemnata prin imputernicire si fata de Amiabi si va acoperi integral orice prejudiciu suferit de Amiabi si imputernicit in indeplinirea mandatului.
      3.       Prin semnarea imputernicirii electronice generate de aplicatia Amiabi utilizatorul renunta la a demara de notificarea asiguratorilor RCA, in caz contrar urmand a despagubi We Flow Now pentru orice prejudiciu cauzat AMIABI sau reprezentanților săi.
      4.       AMIABI nu va fi răspunzător pentru nicio decizie, rezoluție sau hotărâre de orice fel a asiguratorului cu privire la dosarul de daună sau reparație sau despagubire.

 

4.5.  Vizualizarea constatărilor amiabile de accident încheiate de utilizatorul aplicației;

4.5.1.      AMIABI va pune la dispoziția Utilizatorului un istoric al constatărilor amiabile încheiate fără a garanta în niciun fel durata disponibilității unor astfel de date istorice, istoricul putând fi șters oricând de AMIABI fără a avea nicio obligație față de Utilizator  de a reconstitui acest istoric și fără a garanta acuratețea lui.

 

4.6.  Identificarea service-urilor auto disponibile pentru efectuarea reparatiilor;

4.6.1.      AMIABI pune la dispoziția Utilizatorului o lista de Service-uri agreate pentru efectuarea reparațiilor auto și pentru oferirea unor alte servicii specifice.

4.6.2.      În cazul în care Utilizatorul dorește să apeleze la serviciile unui service care nu este prezent in AMIABI, Utilizatorul are opțiunea de adăuga acest service prin oferirea datelor solicitate de AMIABI. AMIABI va prelua ulterior legătura cu service-ul dorit de Utilizator.

AMIABI nu își asumă nicio obligație față de Utilizator cu privire la serviciile oferite de Service-uri, atât cu privire la disponibilitatea serviciilor acestora cât și cu privire la calitatea serviciilor. Obligația AMIABI este una de diligență și nu de rezultat. 

4.7.  Urmarirea dosarului de reparatie

4.7.1.      AMIABI poate oferi Utilizatorului informații privind dosarul și procedura de reparatie în limita informațiilor furnizate de Service și/sau Aigurator, fără a-și asuma nicio obligație în acest sens și fără a garanta acuratețea informațiilor puse la dispoziția Utilizatorului. Informațiile pot fi puse la dispoziție telefonic, prin e-mail, mesagerie electronică (e.g. whatsapp) sau direct prin intermediul aplicației AMIABI.

4.7.2.      Utilizatorul acceptă în mod expres și înțelege că informațiile primite pot fi incorecte și renunță expres la orice pretenții viitoare împotriva AMIABI.

4.8.  AMIABI nu va răspunde față de Utilizator în situația în care dosarul de daună este respins sau întârziat de Asigurator, Utilizatorul acceptând în mod expres că AMIABI acționează doar ca o interfață limitată iar menținerea relației cu Asigurătorul pentru a face orice completări la Dosarul de Daună sau pentru a furniza orice informații către Asigurător îi aparține exclusiv Utilizatorului.

  1. Scopurile și datele prelucrate
    1.   Pentru a executa prezentul contract, WE FLOW NOW va prelucra următoarele date în vederea îndeplinirii următoarelor scopuri:

a)      Înregistrarea clienților în aplicația AMIABI.

b)     Autentificarea utilizatorilor în aplicația AMIABI.

c)      Generarea constatării amiabile de accident prin intermediul aplicației AMIABI.

d)     Notificarea asiguratorilor RCA ai vehiculelor implicate în evenimentul rutier.

e)      Prevenirea fraudelor și îmbunătățirea serviciilor aplicației AMIABI.

5.2.  În vederea generării constatării amiabile de accident și a altor servicii din aplicație, următoarele date ale persoanei vizate (clientului) pot fi prelucrate:

         Data și localizarea evenimentului.

         Numele și prenumele conducătorilor auto, martorilor, proprietarilor sau deținătorilor auto.

         Numărul de telefon mobil al proprietarului / conducătorului auto și al martorilor.

         Adresa de e-mail, adresa de domiciliu.

         Fotografii ale daunei sau alte fotografii încărcate de utilizatori.

         Seria și numărul CI/BI / pașaport / card diplomatic.

         Data expirării CI/BI / pașaport / card diplomatic.

         Numărul permisului de conducere, categoria, data expirării / certificatul de înmatriculare a vehiculului.

         Informații din talon.

         Informații din buletin.

         Informații din permisul de conducere.

         Informații din asigurarea obligatorie RCA.

         Informații din polița CASCO.

         Alte informații încărcate de utilizator în timpul procesului.

         Seria caroseriei și numărul de înmatriculare auto.

         Seria și numărul poliței de asigurare RCA, perioada de valabilitate, asigurătorul și emitentul.

         Existenta asigurării CASCO.

         Coordonatele GPS.

         Semnăturile.

 

Scopul prelucrării datelor menționate mai sus este de a identifica persoanele care se înregistrează în aplicația AMIABI și de a respecta cerințele legale pentru încheierea Constatării amiabile de accident în format electronic. De asemenea, furnizarea numărului de telefon și a adresei de e-mail are ca scop stabilirea identității clientului și a unui mijloc de comunicare cu acesta.

5.3.  Pentru autentificarea utilizatorilor în aplicația AMIABI, sunt prelucrate numele de utilizator și parola. Scopul prelucrării acestor date este de a asigura accesul la date doar persoanelor îndreptățite să le acceseze.

5.4.  În ceea ce privește prevenirea fraudelor și îmbunătățirea serviciilor aplicației AMIABI, sunt prelucrate adresa de e-mail și numărul de telefon al utilizatorului de pe dispozitivul electronic utilizat pentru înrolare și/sau autentificare. Scopul prelucrării acestor date este de a identifica utilizarea neautorizată a datelor utilizatorilor și de a descoperi fraudarea conturilor informatice.

5.5.  Conform Normei ASF nr.20/2017, este posibil să se avizeze daunele rezultate dintr-un accident în care sunt implicate două vehicule asigurate și în care nu au rezultat victime, prin utilizarea formularului "Constatare amiabilă de accident". Completarea și semnarea acestui formular nu implică recunoașterea responsabilității conducătorilor auto, ci reprezintă descrierea unui cumul de elemente și fapte care contribuie la soluționarea dosarelor de daună. Formularul poate fi completat și semnat în format electronic, de ambii conducători de vehicule implicați în accident, și are aceeași valoare juridică cu cel tipărit. În cazul completării formularului în format electronic, datele completate și semnăturile olografe ale conducătorilor auto sunt preluate de dispozitivul pe care se completează formularul. Poliția rutieră nu mai este necesară pentru întocmirea documentelor de constatare în astfel de situații.

5.6.  Infrastructura AMIABI păstrează informațiile conform legislației în vigoare și în absența altor reglementări, acestea sunt păstrate după cum urmează:

a)      Informațiile și fotografiile din "Constatarea amiabilă de accident" în format electronic sunt păstrate timp de 5 ani calendaristici după data încheierii acestuia;

b)     Constatările amiabile electronice completate parțial sau total, dar încă nevalidate de ambele părți, sunt păstrate timp de două zile de la data deschiderii unei noi constatări amiabile;

c)      Informațiile de autentificare în aplicația AMIABI sunt păstrate nelimitat sau până la ștergerea contului de client;

d)     Informațiile care nu sunt menționate la literele a) și b) sunt păstrate nelimitat în scopuri statistice. După expirarea termenelor menționate, informațiile sunt șterse din infrastructura AMIABI.

 

  1. Drepturi de autor și marcă
    1.   Proprietarul aplicației AMIABI este WE FLOW NOW, având dreptul exclusiv de a autoriza sau interzice extragerea sau reutilizarea totală sau parțială a acesteia, evaluată cantitativ sau calitativ, în conformitate cu legea privind utilizarea neautorizată a acestei aplicații.
    2.   Conținutul și design-ul aplicației, inclusiv aspectul general și bazele de date accesibile prin intermediul acesteia, sunt proprietatea WE FLOW NOW și sunt protejate de legea română cu privire la drepturile de autor și drepturile conexe. Monograma, logo-ul și elementul grafic distinctiv prezentate în aplicația AMIABI sunt, de asemenea, mărci înregistrate și nu pot fi utilizate decât cu acordul scris al WE FLOW NOW.
    3.   Orice utilizare a conținutului în alte scopuri decât cele permise expres de prezentul contract sau de legislația în vigoare este interzisă. În consecință, nicio utilizare, preluare, replicare sau publicare a mărcii AMIABI, sub nicio formă, prezentare sau scop, pe niciun suport fizic sau informatic nu este autorizată fără acordul scris prealabil al reprezentanților legali ai WE FLOW NOW.
    4.   În caz de încălcare a interdicțiilor menționate mai sus, WE FLOW NOW va lua măsuri legale pe cale civilă și/sau penală împotriva celor responsabili pentru protejarea drepturilor sale asupra aplicației AMIABI, mărcii AMIABI și altor imagini, ilustrații, design, simboluri, pentru a stopa încălcarea și repara prejudiciul suferit.

 

  1. Drepturile și obligațiile părților. Modificarea contractului
    1.   Prin intermediul aplicației AMIABI, utilizatorul poate crea un cont și accesa acest cont.
    2.   WE FLOW NOW pune la dispoziția exclusivă a clientului/utilizatorului elementele de securitate necesare pentru a utiliza serviciul AMIABI.
    3.   WE FLOW NOW poate solicita utilizatorului să își autentifice contul cu parola după un anumit număr de autentificări sau după un anumit interval de timp de la ultima utilizare a parolei. Compania își rezervă dreptul de a modifica conținutul aplicației AMIABI și termenii și condițiile de utilizare a acesteia în orice moment, iar utilizatorul va fi notificat cu privire la aceste modificări.
    4.   Clientul/utilizatorul va utiliza serviciul AMIABI prin intermediul propriilor dispozitive electronice (ex. laptop, smartphone sau tabletă), care rulează sisteme de operare Android sau IOS sau prin intermediul unui browser.
    5.   Utilizatorul se obligă să nu copieze, să vândă, să închirieze, să instruiască sau să permită utilizarea serviciului AMIABI sau a elementelor de securitate de către persoane neautorizate.
    6.   Utilizatorul se obligă să respecte toate prevederile prezentului contract în timpul utilizării serviciului AMIABI.
    7.   Utilizatorul își exprimă acordul pentru încheierea contractului la distanță prin accesarea serviciului AMIABI și prin finalizarea procedurii de creare a contului.
    8.   Utilizarea continuă a aplicației/contului de utilizator va fi considerată acceptarea oricărui conținut menționat mai sus, actualizat conform termenilor și condițiilor de utilizare a aplicației AMIABI.
    9.   În caz de divergențe sau neînțelegeri între WE FLOW NOW și utilizatorul aplicației, se vor aplica termenii și condițiile de utilizare a aplicației AMIABI valabile la momentul survenirii divergenței sau neînțelegerii.
    10.                      WE FLOW NOW nu garantează că aplicația, serverele pe care este găzduită sau e-mailurile trimise prin intermediul aplicației sunt fără viruși sau alte componente informatice cu caracter potențial dăunător. Utilizatorul folosește aplicația pe propriul risc, iar WE FLOW NOW este exonerată de orice răspundere pentru eventualele daune directe sau indirecte cauzate de utilizarea sau accesarea aplicației sau ca urmare a utilizării informațiilor din aceasta.
    11.                      WE FLOW NOW nu este responsabilă pentru eventualele erori sau omisiuni din istoricul utilizatorilor aplicației, nici pentru informațiile, datele cu caracter personal ale utilizatorilor sau fotografiile încărcate în aplicația AMIABI de către utilizatori.
    12.                      WE FLOW NOW nu este răspunzătoare pentru nicio daună rezultată din utilizarea neautorizată a serviciului AMIABI, în cazul în care utilizatorul a acționat în mod fraudulos sau nu a respectat obligațiile contractuale referitoare la utilizarea serviciului și la păstrarea elementelor de securitate, fie că acestea au fost pierdute, furate sau utilizate fără drept.
    13.                      WE FLOW NOW nu poartă răspunderea pentru nicio pierdere sau prejudiciu suferite de Utilizatorul aplicației, în cazul în care:

a)      Utilizatorul este împiedicat să acceseze serviciul AMIABI din orice motive, inclusiv în caz de întârziere în răspunsuri/responsivitate sau imposibilitate totală de acces, sau

b)     Informațiile primite prin serviciul AMIABI sunt incorecte, incomplete sau întârziate.

7.14.                     WE FLOW NOW nu este responsabilă pentru securitatea dispozitivelor (calculatoare/laptopuri/smartphone-uri/tablete) de pe care utilizatorii accesează serviciul AMIABI și pentru orice pagube sau pierderi rezultate din utilizarea serviciului AMIABI pe dispozitive nesecurizate sau infectate cu viruși sau alte programe similare.

7.15.                     Utilizatorii aplicației își asumă responsabilitatea pentru păstrarea și utilizarea elementelor de securitate și pentru securitatea dispozitivelor de pe care accesează serviciul AMIABI și vor suporta toate pierderile și riscurile rezultate din divulgarea elementelor de securitate sau utilizarea serviciului AMIABI de către terțe persoane.

7.16.                     Scopul permis pentru utilizarea acestei aplicații este același cu cel prevăzut de lege și de prezentul Contract și constă în accesul la serviciile oferite prin intermediul ei. Orice altă utilizare în afara acestora nu este permisă. Aplicația poate permite descărcarea Constatării amiabile de accident în format PDF.

7.17.                     După ce Utilizatorul aplicației introduce și verifică adresa de email, acesta va primi o notificare la acea adresă de email prin intermediul unor servicii prestate de terți, care includ comunicarea adresei de email către aceștia. Notificarea va conține un cod de confirmare pe care Utilizatorul aplicației îl va introduce în aplicația AMIABI pentru a-și autoriza contul.

7.18.                     Pe durata de viață a aplicației AMIABI, Utilizatorul va primi notificări specifice scopului acesteia, fie prin intermediul adresei de email, fie prin intermediul aplicației.

7.19.                     Solicitările persoanelor interesate referitoare la modificările informațiilor privind contractele de asigurare RCA sau istoricul de daunalitate, răspunderea pentru producerea accidentelor de circulație, avizarea daunelor și soluționarea pretențiilor de despăgubire vor fi soluționate direct de către Asiguratorii RCA care au emis polițele de asigurare RCA pentru vehiculele implicate în accidentul de circulație ce formează obiectul constatării amiabile de accident.

7.20.                     Documentul Constatare amiabilă de accident în format electronic generat prin intermediul platformei electronice AMIABI reprezintă un înscris pe suport informatic ca tip de înscris lipsit de suport material, care conține date și informații referitoare la un act juridic, conform prevederilor art.282-284 Cod Procedură Civilă.

 

  1. Accesul și înregistrarea Utilizatorului
    1.   Pentru a fi un Utilizator al Platformei, este esențial să îndepliniți următoarele cerințe:

         Utilizatorii trebuie să aibă cel puțin 18 ani;

         Utilizatorii trebuie să completeze în întregime câmpurile obligatorii ale formularului de înregistrare prin care se solicită detalii personale, cum ar fi numele de Utilizator, adresa de e-mail, numărul de telefon;

         Utilizatorii trebuie să accepte acești Termeni de utilizare și contractare;

         Utilizatorii trebuie să accepte Politica de confidențialitate și Politica de protecție a datelor.

         Utilizatorul garantează că toate informațiile privind identitatea și capacitatea sa furnizate către We Flow Now în formularele de înregistrare pentru Platformă sunt adevărate, corecte și complete. Suplimentar, Utilizatorii se obligă să își păstreze detaliile personale actualizate.

8.2.  Dacă un Utilizator furnizează informații false, incorecte sau incomplete sau dacă We Flow Now consideră că există motive fondate să aibă îndoieli privind veridicitatea, exactitatea sau integritatea acestor informații, We Flow Now poate nega accesul actual sau viitor al Utilizatorului și utilizarea Platformei sau a oricărui conținut și/sau servicii din aceasta.

8.3.  La înregistrarea în Platformă, Utilizatorii trebuie să își aleagă numele de utilizator și parola. Atât numele de utilizator, cât și parola sunt strict confidențiale, personale și netransferabile. Pentru a crește securitatea conturilor, We Flow Now recomandă ca Utilizatorii să nu folosească aceleași date de conectare și pentru alte platforme. Dacă un Utilizator folosește aceleași date de conectare și pentru alte platforme, We Flow Now nu va putea garanta securitatea contului sau a asigura că Utilizatorul este singura persoană ce se conectează pe profilul personal.

8.4.  Utilizatorul se obligă să nu divulge detaliile contului personal sau să permită accesul la acesta unor terțe părți. Utilizatorii vor fi unicii responsabili pentru orice utilizare a acestor detalii sau a serviciilor de pe Site care ar putea fi făcute de terțe părți, inclusiv declarațiile și/sau conținuturile introduse în Platformă sau orice acțiune efectuată prin folosirea numelui de utilizator sau a parolei.

8.5.  Utilizatorii sunt unicii titulari ai conținutului introdus de aceștia în Platformă. Prin urmare, prin înregistrarea în Platformă și acceptarea acestor Termeni, Utilizatorul acordă către We Flow Now, în legătură cu conținutul pe care l-ar putea furniza, o licență la nivel mondial, irevocabilă și transferabilă, gratuită, cu dreptul de sublicențiere, utilizare, copiere, modificare, crearea lucrărilor derivate, a distribui, publica și exploata în orice mod considerat oportun de către We Flow Now cu sau fără orice comunicare către Utilizator și fără a fi obligată să plătească vreo sumă pentru astfel de utilizări.

8.6.  We Flow Now nu poate garanta identitatea Utilizatorilor înregistrați și, prin urmare, nu va fi responsabilă pentru utilizarea identității unui Utilizator înregistrat de către terțe părți neînregistrate. Utilizatorii se obligă să informeze imediat We Flow Now, folosind canalele de comunicare puse la dispoziție de către We Flow Now, dacă datele lor de conectare sunt furate, divulgate sau pierdute.

  1. Securitatea informatică a aplicației AMIABI
    1.   Pentru a preveni utilizarea neautorizată a serviciului AMIABI, utilizatorul trebuie să respecte următoarele condiții:

a)      Să păstreze în siguranță elementele de securitate și să ia toate măsurile necesare pentru a le menține confidențiale și pentru a preveni utilizarea neautorizată sau improprie a acestora.

b)     Să acceseze serviciul AMIABI numai de pe dispozitive securizate, cum ar fi smartphone-uri sau tablete fără modificări care ar putea afecta securitatea dispozitivului.

9.2.  Orice persoană care accesează serviciul AMIABI este considerată client/utilizator al aplicației. Prin semnarea acestui contract, clientul/utilizatorul aplicației autorizează WE FLOW NOW să execute comenzile aplicației în momentul primirii acestora.

9.3.  WE FLOW NOW are dreptul de a nu executa comenzile aplicației în cazul în care există suspiciuni de încălcare a securității.

9.4.  Accesul clientului/utilizatorului aplicației la platforma AMIABI se realizează prin aplicarea unei proceduri de autentificare strictă, prin utilizarea elementelor de securitate corespunzătoare.

9.5.  Transferul informațiilor și datelor cu caracter personal, precum și procesul de autorizare se realizează prin utilizarea protocoalelor de securitate.

9.6.  WE FLOW NOW depune eforturi constante pentru a asigura securitatea datelor transmise prin utilizarea aplicației. Cu toate acestea, WE FLOW NOW nu poate garanta securitatea absolută a acestora.

9.7.  Prin utilizarea aplicației, sunteți responsabil pentru menținerea confidențialității datelor contului dumneavoastră de acces, cum ar fi numele de utilizator și parola.

9.8.  WE FLOW NOW nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele daune cauzate de Utilizatorul aplicației care transmite parolele și numele de utilizator terților. Utilizatorul aplicației este complet responsabil de informațiile transmise folosind credențialele furnizate. În cazul în care Utilizatorul aplicației suspectează că confidențialitatea datelor sale de autentificare a fost compromisă din diverse motive, inclusiv din motive imputabile sau nu propriei persoane, acesta trebuie să genereze rapid noi date de autentificare.

9.9.  Orice operațiune neautorizată asupra aplicației AMAIABI, inclusiv utilizarea abuzivă, copierea de informații în scop comercial, utilizarea frauduloasă, modificarea, accesul neautorizat, hacking sau atacurile de tip "negarea serviciului", blocarea accesului sau alte activități similare vor fi pedepsite conform legii. Utilizatorii care atacă securitatea sistemelor sau rețelelor pot fi acționați în instanță și li se pot cere răspunderea civilă și/sau penală.

9.10.                     Aplicația AMIABI poate oferi link-uri către alte site-uri considerate utile, dar acestea nu sunt susținute sau afiliate cu serviciile aplicației AMIABI. Deoarece aceste site-uri nu se află sub autoritatea sau controlul administratorului aplicației AMIABI, nu se asumă nicio responsabilitate pentru conținutul acestora.

 

  1. Neacordarea / suspendarea accesului
    1.                      Deși aplicația AMIABI este disponibilă, nu putem garanta că va fi întotdeauna disponibilă sau că nu va fi întreruptă în niciun moment.
    2.                      Serviciile AMIABI pot fi suspendate sau accesul la conținutul aplicației poate fi blocat. Dacă un utilizator al aplicației refuză să furnizeze anumite informații esențiale pentru accesarea serviciului, WE FLOW NOW își rezervă dreptul de a nu onora cererea sa.
    3.                      Înregistrarea clientului în aplicația mobilă și utilizarea serviciului poate fi refuzată, iar utilizarea serviciului de către utilizatorul aplicației poate fi blocată imediat, fără nicio formalitate prealabilă, dacă există suspiciuni cu privire la activitățile acestuia care pun în pericol securitatea aplicației sau a datelor conținute sau prelucrate prin intermediul acesteia.

 

  1. Modificări ale aplicației
    1.                      Aplicația AMIABI poate fi schimbată în orice moment, iar accesul utilizatorilor poate fi restricționat la o parte sau la întregul conținut al aplicației. Noile condiții devin valabile în momentul în care sunt făcute publice prin intermediul acestei aplicații și nu au caracter retroactiv. WE FLOW NOW nu își asumă răspunderea pentru eventualele prejudicii suferite de o persoană ca urmare a unor decizii bazate pe informații publicate sau vehiculate prin internet. WE FLOW NOW nu își asumă responsabilitatea pentru informațiile publicate pe conturi de social media care nu aparțin acestora și nici pentru eventualele probleme tehnice pe care le poate întâmpina aplicația. Deși depunem eforturi rezonabile pentru a actualiza informațiile din aplicație, nu facem nicio declarație sau garanție (expresă sau implicită) de niciun fel cu privire la corectitudinea, complexitatea sau conținutul din aplicația noastră.

 

  1. Înregistrare, parole și responsabilități
    1.                      Deoarece accesul clientului/utilizatorului la funcționalitățile din cadrul aplicației necesită înregistrarea cu un nume de utilizator și o parolă, le recomandăm să nu le dezvăluie unor terțe persoane și să le trateze cu maximă confidențialitate. Divulgarea credențialelor de acces în aplicație poate duce la distrugerea, pierderea, modificarea sau divulgarea neautorizată a datelor cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate în alt mod sau la accesul neautorizat la acestea de către terțe părți.
    2.                      AMIABI nu va cere niciodată parola conturilor dvs. în mesaje prin poștă electronică sau telefon.
    3.                      Pentru siguranța datelor dvs. și pentru îndeplinirea obligațiilor legale care revin WE FLOW NOW, toate interacțiunile cu aplicația sunt înregistrate.

 

  1. Răspundere
    1.                      We Flow Now nu este si nu va fi raspunzator pentru niciun prejudiciu pe care l-ar putea suferi un Utilizator ca urmare a folosirii serviciilor Amiabi.
    2.                      In cazul in care utilizatorul alege sa repare automobilul intr-unul din service-urile recomandate in Amiabi nu poate atrage nicio raspundere din partea We Flow Now, intreaga responsabilitate ramanand cu service-ul care se ocupa de reparatie.
    3.                      Respingerea Dosarului de dauna de către Asigurător pentru orice motiv nu poate atrage nicio răspundere pentru AMIABI  WE FLOW NOW.
    4.                      Toate limitările de răspundere menționate în prezentul document sunt deplin aplicabile iar Utilizatorul își dă în mod expres acordul cu privire la acestea și renunță expres la orice drept împotriva AMIABI în legătură cu respectivele limitări de răspundere.

 

  1. Prevederi finale
    1.                      Acest contract va fi valabil pe o perioadă nedeterminată și poate înceta în următoarele moduri:

a)      WE FLOW NOW poate întrerupe sau înceta furnizarea serviciului AMIABI. În această situație, Utilizatorul va fi notificat în prealabil cu privire la întreruperea sau încetarea serviciului.

b)     Utilizatorul poate renunța la contul său prin ștergerea acestuia prin intermediul aplicației.

14.2.                     Dacă oricare din clauzele acestui contract este considerată anulabilă sau nulă prin aplicarea legii, respectiva(-ele) clauză(-e) se va(vor) considera ca nefiind inclusă(e). O astfel de declarare a nulității nu va cauza anularea celorlalte clauze, iar acestea vor rămâne valabile și în vigoare între Părți.

14.3.                     Nicio neexercitare a unui drept al AMIABI nu va fi considerat o renunțare la respectivul drept.

14.4.                     Acest contract este redactat în limba română si se supune legii romane. Orice dispută va fi prezentată instanțelor din Bucureşti, sector 1.

14.5.                     Utilizatorul confirmă în mod expres și cu cunoștință de cauză următoarele: (1) a analizat și s-a informat cu privire la obligațiile și condițiile acestui contract, și (2) a citit, înțeles și este de acord în totalitate cu contractul privind furnizarea serviciului AMIABI